8 militari argeșeni răniți în Afganistan

Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, în Afganistan, după ce au fost prinşi într-un atac cu maşină capcană, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

„Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunţarea familiilor”, anunţă MApN.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este informată permanent despre starea răniţilor.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Aceştia execută, în teatru, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

Atacul a avut loc în sudul Afganistanului, autorul atacului detonându-se în apropierea unei moschei la trecerea unui convoi militar în care se aflau şi românii, conform unui purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Unsprezece copiii au fost ucişi în urma atacului, iar alte 16 persoane printre care se aflau civili poliţişti şi cei opt români au fost rănite în districtul Daman.

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala beton amprentat