Așa da! Un primar din Argeș trimite 100 de copii in tabără la mare

100 de elevi din Mioveni vor pleca în lunile iulie și august, în tabără la mare, printr-un proiect susținut de Primăria și Consiliul Local al orașului Mioveni. Copiii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani vor pleca în două serii în stațiunea Eforie Sud din Constanța unde vor petrece câte 7 zile. Prima seria a plecat deja spre mare în această dimineață.
Criteriile de selecţie a elevilor care își vor petrece o săptămână la mare, sunt aceleași ca şi în anii anteriori, şi anume: cei cu situaţie financiară precară, cei cu rezultate foarte bune la învăţătură, cei care au participat şi au obţinut rezultate bune la concursurile naţionale, cei care participă la diversele activităţi desfăşurate de Primărie, Centrul Cultural, Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia ,Clubul Elevilor etc, şi să aibă vârsta cuprinsă între Aceştia vor fi însotiţi de supraveghetori şi vor beneficia în mod gratuit de asistență medicală. Cheltuielile reprezentând transport, cazare şi masă vor fi suportate de Consiliul Local şi Primăria Mioveni





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE