După câteva zile cu soare și temperaturi deosebit de ridicate, vremea întoarce din nou foaia.În următoarele două zile ne aşteaptă ploi și furtuni, iar pericolul de inundații va fi unul foarte ridicat. Hidrologii au anunțat, de altfel, un cod portocaliu de inundații în sudul ţării.
Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) și în noaptea de luni spre marți (12/13 martie).
La munte, vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.
Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, 30…35 l/mp.