Ca să fie valabil, procesul-verbal de reținere a permisului trebuie să includă suspendarea dreptului de a șofa

Din procesul-verbal de contravenție prin care se dispune reținerea permisului nu trebuie să lipsească și mențiunile cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, durata suspendării și temeiul legal, potrivit unei soluții oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), publicată azi în Monitorul Oficial. Altfel, procesul-verbal e anulabil în instanță, la cererea șoferului sancționat.

Nulitatea e condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere, au spus judecătorii ICCJ în Decizia ICCJ nr. 8/2017, care e obligatorie pentru instanțele de judecată de astăzi, fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 501.

„(…) neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere”, scrie în decizia publicată azi.

În mai puține cuvinte, pe șoferi ar trebui să-i intereseze următorul lucru, în urma deciziei Curții: e necesar ca în procesul-verbal de contravenție să fie trecută nu doar măsura reținerii permisului de conducere, ci și măsura suspendării dreptului de a conduce, a duratei acestei măsuri și temeiul legal. În caz contrar, procesul-verbal de contravenție e anulabil în instanță, chestiune care poate fi invocată numai de către contravenient, adică de șoferul sancționat, în plângerea contravențională.

Judecătorii punctează și următoarele aspecte: „sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancțiunea principală a amenzii, iar agentul sancționator nu are latitudinea de a reindividualiza sancțiunea complementară. Astfel, în condițiile în care formularul procesului-verbal nu prevede în mod expres o rubrică în care să fie consemnată separat sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce (…) nu poate fi pus în discuție faptul că nu există o măsură complementară dispusă în mod legal care să privească suspendarea dreptului de a conduce, ci doar modalitatea consemnării acestei măsuri în cuprinsul actului contestat”.

Sursa: https://www.avocatnet.ro





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala