Cum putem să zidim Împărăţia lui Dumnezeu?

Este mult mai uşor să alcătuim anumite texte despre Împărăţia lui Dumnezeu decât a ne pregăti s-o moştenim — sau s-o luăm cu sila, cum se spune în Sfânta Scriptură. Adică a te osteni, a te sili mereu întru atentă pregătire de zi cu zi. Ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Aşa cum ştie aproape fiecare, este locul sau spaţiul unde sălăşluieşte Dumnezeu. Adică am putea spune că peste tot, pentru că Dumnezeu este atotprezent. Cum este atotprezent? Ca să ne limpezim înţelegerea am putea spune: aşa precum este lumina!

Vom vedea că Împărăţia lui Dumnezeu este înfăţişată în Cartea Sacră a lumii — Biblia — în mai multe stări sau ipostaze, după cum urmează:

1. Paradisul sau Raiul. Ştim că Dumnezeu nu este, desigur, numai Creatorul universului, după cum ne-a învăţat Teologia, dar şi Dumnezeul cel slăvit de-a pururi! Domnul Dumnezeu este Tatăl tuturor naţiunilor lumii! Din nefericire, prin păcat, omul s-a îndepărtat de bunăvoie de sub stăpânirea Domnului şi s-a supus chemării Diavolului şi astfel el a devenit, oarecum, domnul lumii acesteia. De atunci, Dumnezeu a făcut lucrarea Sa de salvare prin restaurarea împărăţiei pierdute, adică a omului şi a frumuseţii lumii văzute şi nevăzute.

2. Teocraţia sau conducerea lui Dumnezeu. Dumnezeu ridică un popor ales şi-l conduce prin Moise şi judecători, urmaşii săi. Iar mai târziu, poporul, aşa-zis ales, îi dă de înţeles judecătorului Samuil că ar prefera mai degrabă Împăratului divin un rege (suveran) pământesc, asemenea slăbiciunilor noastre. Bătrânii poporului au venit la Samuil în Rama şi au zis către el: „Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare! Şi a zis Domnul către Samuil: Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc eu peste ei!“ (I Regi 8, 4–7).

3. Împărăţia lui Dumnezeu propovăduită de profeţii Vechiului Testament. Atunci când teocraţia a încetat, Dumnezeu vesteşte o reaşezare a Domniei Sale, pentru că Fiul lui David se va naşte dintr-o Fecioară în Betleemul Iudeii şi va fi răstignit pentru iertarea păcatelor lumii de la începuturile ei şi va restabili dreptatea şi pacea pe pământ, apoi cerurile şi pământul cel nou: „Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat… Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat!“ (Isaia 53, 4–5).

4. Împărăţia lui Iisus Hristos. Încă de la naşterea Sa, Iisus Hristos a fost prezentat lumii ca Împărat. Îngerul Domnului a zis la naşterea lui Iisus: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui Tronul lui David, Părintele Său şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit!“ (Luca 1, 32–33).

5. Împărăţia lui Dumnezeu din inima oamenilor! Cărturarii şi Fariseii din timpul lui Iisus erau preocupaţi de venirea Împărăţiei lui Dumnezeu: „Şi fiind întrebat de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!“ (Luca 17, 20–21).

Dacă Împărăţia lui Dumnezeu se mai numeşte şi Împărăţia luminii, este limpede că nu vom regăsi nimic din lumea în care trăim. De cea mai mare importanţă, de altfel, nu este ca noi să mergem, neapărat, într-un loc anume fixat în spaţiul cosmic. Aceasta este grija lui Dumnezeu unde ne aşază după ce vom trece în Ţara de peste veac. Ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi, imediat şi cu toată seriozitatea, este să realizăm sălăşluirea lui Dumnezeu în inima, sufletul şi viaţa noastră cea de toate zilele.

Însuşi Iisus, Mântuitorul nostru, în dialog cu aşa-zişii cărturari şi farisei din vremea sa, le-a spus hotărât că „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru!“ (Ioan 17, 21).

Iată mărturia sfinţilor: „Cu adevărat minunat şi uimitor lucru este că Dumnezeu, Cel ce nu are loc unde să se odihnească, se odihneşte în chip vrednic de Dumnezeu în inimă. Dacă un împărat, chiar pământesc şi mărginit în putere, atunci când îmbrăţişează pe cineva cu iubire şi dă mâna unui nobil îi pricinuieşte celui îmbrăţişat sau cel căruia i-a dat mâna multă slavă, cinste şi adaugă, pe drept cuvânt, aceluia mare bucurie, ce se va întâmpla când de cel miluit se atinge, în chip vădit, nu un împărat pământesc, ci Dumnezeu Cel fără de început şi necreat şi Făcătorul şi Domnul tuturor, Căruia îi stau de faţă cu frică zeci şi zeci de mii de îngeri şi-I slujesc mii de mii; ci se atinge nu simplu, ci înlăuntrul inimii, ba, mai vârtos, şi locuieşte în el, nu vremelnic, ci veşnic, în aşa fel că se uneşte cu el şi-l slăveşte şi-l îndumnezeieşte la culme şi-i dăruieşte celui ce-L primeşte şi este cu har dăruit zeci de mii de bunătăţi?“ (Calist Patriarhul, Filocalia VIII, p. 337).

Iar Sfântul Simion Noul Teolog ne pune la inimă că: „Cel ce s-a îmbogăţit cu bogăţie cerească, adică în prezenţa şi sălăşluirea Celui ce a zis: «Eu şi Tatăl vom veni şi locaş ne vom face întru el» (Ioan 14, 23) ştie în cunoştinţa sufletului de ce mare har s-a împărtăşit şi ce comoară poartă în inima lui. Căci, vorbind cu Dumnezeu ca şi cu un prieten, stă cu îndrăznire în faţa Celui ce locuieşte în lumina cea neapropiată!“ (I Timotei 6, 16) (Filocalia VI, p. 49).

Realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu aici, pe pământ, între noi, oamenii, în pace şi bucurie este chemarea şi porunca lui Dumnezeu. A umbla în alte părţi, a ne îmbăta de înalturile cerurilor şi a tot adăuga teorii peste teorii fără să întrupăm poruncile lui Dumnezeu în viaţa noastră de aici înseamnă a ne depărta de scopul principal al vieţii noastre: mântuirea!

Dacă îi vom întâlni pe cei plecaţi demult dintre noi?

Sigur că-i vom întâlni! Dar tot în ipostaza pe care ne-o îmbie Iisus Hristos. Adică? Dacă realizăm în inima noastră, în mintea noastră, în sufletul nostru, aşadar, în toată viaţa noastră, înlăuntrul nostru, loc de cinste pentru aproapele nostru. Dacă îi vom face părtaşi la acest imperiu spiritual dinlăuntrul nostru şi pe cei din jurul nostru, adică să se bucure în împărăţia dinlăuntrul nostru toată creaţiunea, toţi cei pe care i-am cunoscut, toţi prietenii şi mai ales toţi vrăjmaşii pe care i-am avut, atunci putem spune că ne vom vedea şi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Condiţia absolut necesară este ca înainte de a ne bucura de vederea celor dragi în Împărăţia lui Dumnezeu să ne bucurăm de a-i cuprinde în Împărăţia inimii încă aici, pe pământ.

La Dumnezeu nu merge cu păcăleala. Auzim spunându-se: Viaţa este un iad! Aşa este când lipsesc iubirea, răbdarea, îngăduinţa, iertarea, respectul, curăţenia pe dinăuntru şi pe dinafară! Viaţa este o bucurie, este un Rai, mai auzi pe ici-colo! Da, este un Rai dacă suntem şi noi ca ghiocelul de primăvară, ca floarea din glastră, ca mielul blând şi curat, ca îngerul păzitor al celor din casă şi al celor din jurul nostru! Să păşeşti în natură ca prin grădina lui Dumnezeu! Să te bucuri de cântec, de flori, de lumină, de soare, de lucrul mâinilor lui Dumnezeu!

Aşadar, fiecare dintre noi putem să zidim Împărăţia lui Dumnezeu: în noi, în lume şi în Cer! De aici, de pe pământ! Dacă nu o facem aici, nu vom găsi nimic în cer. Dacă am dărâmat aici totul — prin păcate, ură, nemulţumire, necredinţă şi alte urâciuni ale veacului — vom rămâne singuri, fără iubirea lui Dumnezeu. Este lucru greu, aşa cum ştie fiecare, şi nu putem glumi cu viaţa noastră atât de scurtă şi plină mai mult de amărăciuni decât de bucurii. Mărturiile sfinte spun „că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu!“ (Fapte 14, 22).

Iată mărturiile Sfinţilor Părinţi: „Păcatele noastre sunt acelea care nu lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, ci ne bagă cu demonii care ne chinuiesc!“ (Sfântul Antonie cel Mare, Filocalia I, p. 43). Şi de asemenea: „avem trebuinţă de multă pază, osteneli trupeşti şi curăţie a sufletului ca să sălăşluim pe Dumnezeu în inimile noastre, pentru ca de aici înainte să împlinim fără rătăcire poruncile Lui!“ (Avva Filimon, Filocalia IV, p. 167).

Iar marele Apostol Pavel, din al treilea cer, unde a fost dus de Dumnezeu, ne spune, ca acela care a văzut: „Că Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt!“ (Romani 14, 17).

Ajută-ne, Doamne, să avem dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt, în toate zilele vieţii noastre, aici şi în bucuria Împărăţiei Tale!

Calinic Argeșeanul, Cu pana printre idei, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK