Cuvinte de înțelepciune la Duminica Înfricoșătoarei judecăți

Cu adevărat Înfricoșătoare va fi Judecata de Apoi deoarece Mântuitorul Iisus Hristos a venit o singură dată smerit și blând, pe mânzul asinei și S-a jertfit pentru noi păcătoșii. A doua venire nu va mai fii una smerită, ci una înfricoșătoare pentru că Se va arăta în întreaga Sa Slavă și Putere!

Dacă privim cu atenție cuvintele Evangheliei, observăm cu uşurinţă că, practic, termenul „înfricoşătoare” lipseşte cu desăvârşire din text. Interpretarea nu rămâne să fie, deci, decât o apreciere omenească. Dar oare de ce se înfricoşează omul, la citirea cuvintelor de mai sus? Să fie, oare, de vină, faptul că cel mai greu – dacă nu chiar imposibil – îi este omului să dăruiască, să ajute pe cel aflat la nevoie, adică să se jertfească pentru aproapele său?

Cu adevărat! Surpriza acestei Evanghelii, care face ca Judecata să pară „înfricoşătoare”, reiese din faptul că ea ne trimite în mod direct şi categoric, la aproapele nostru. Slujeşte-ţi aproapele! Totul devine înfricoşător! De această dată, Evanghelia nu se mai raportează la Dumnezeu, ci la oricare dintre semenii noştri. Şi nici măcar la oricare, ci exact la cei care, de regulă, sunt marginalizaţi de societate.

Este „Cumplit!”, spune omul, iar asta presupune o Judecată chiar înfricoşătoare! Slujirea lui Dumnezeu devine, dintr-o dată, slujirea semenului tău. Alta era să ştii că „slujeşti” unui Dumnezeu, prin rugăciune, postire şi mers la slujbe, şi cu totul alta este, acum, când ţi se cere să-i vizitezi pe cei mai „neplăcuţi” dintre oameni. Cumplită va fi Judecata aceasta! Dumnezeu era, oarecum, pentru tine, interpretabil. Dumnezeu părea, până astăzi, Ceva impersonal, nesigur, pentru mintea ta, Ceva Care să nu poată fi atât de clar şi de categoric interpretat şi înţeles, încât să poţi fi vreodată judecat cu asprime şi într-un mod „înfricoşător” pentru atitudinea ta faţă de El. Dar acum, omul de lângă tine, aflat la nevoie, este ceva extrem de clar, extrem de evident. Îl vezi întins pe stradă şi-l ocoleşti zilnic. Îl vezi în închisoare şi-l judeci rapid pentru „greşelile” lui, spunându-ţi că-şi merită soarta şi devii nepăsător. Îl vezi bolnav şi cu probleme şi te fereşti cât poţi de el, ca să nu-ţi întunece ziua. Îl vezi sărac şi-l ocoleşti ca să nu te sărăcească şi pe tine, să nu-ţi ceară, cumva, vreun împrumut, ori să nu te facă să te simţi prost cu averea pe care abia începuseşi să o afişezi. Preferi cercurile prietenilor tăi, elitele adevărate, care iţi seamană mult… Bucuria ta egoistă, inclusiv marea şi tainica ta bucurie că Dumnezeu te-ar iubi pentru că faci destul pentru El, băgându-L în seamă şi rugându-te des, este cu mult mai importantă. Nu iţi doreşti cu niciun chip, ca cineva să ţi-o ştirbească. Vrei pacea mulţumirii de tine… Şi, totuşi… De astăzi, tu, privilegiat al lui Dumnezeu, practicantul şi cel ce participă regulat la slujbe, corectul şi cedinciosul, cel ce nu eşti ca toţi ceilalţi „necredincioşi”, cel ce te simţeai sigur pe tine şi bucurat de Fericiri, devii judecat după o judecată înfricoşătoare: ţi se cere să devii, din „privilegiat”, slujitor al „mizerabililor” societăţii! Dintr-o dată, ţi se cere să jertfeşti timp, bani, haine şi mâncare, să renunţi la părţi mari din bucurie, bucurându-i pe alţii şi suferind alături de cei aflaţi la nevoie. Ce mai rămâne, oare, din viaţa ta? Înfricoşătoare Judecata…

Fericirile, adevarata înfricoşătoare Judecată?

Cu mult mai multe trasaje si criterii stricte de judecata, Fericirile nu au parut niciodata credinciosului atat de „infricosatoare”, desi ele fac trimitere, practic, la aceeasi Judecata. Cantate la fiecare slujba, ele inveselesc pe loc intreaga Biserica, fara a vedea niciodata pe cineva ingrijorat, sau „inspaimantat” de ele:

  1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.
    2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:
    3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
    4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
    5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
    6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
    7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
    8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
    9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
    10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
    11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
    12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. (Matei, 5)

Fraților, chiar si indemnul lui Dumnezeu, din final, este unul care indeamna la bucurie: „Bucurati-va si va veseliti!”, ceea ce nu se intampla in cazul Evangheliei „Infricosatoarei Judecati” – unde eventualul indemn: „Infricosati-va!”, lipseste cu desavarsire.

Dumnezeu nu vrea sa inspaimante, ci Dumnezeu vrea ca omul sa se bucure. Fericirile sunt indicatiile – „invatatura” lui Dumnezeu – dupa care omul poate deveni fericit: „că plata voastră multă este în ceruri”. In mod asemanator, Evanghelia Infricosatoarei Judecati ii aminteste si ea pe cei fericiti: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Omul poate fi fericit, respectand aceste invataturi ale Fericirilor, dar la fel de bine va fi nefericit daca nu se va inscrie in randul faptelor lor bune, enumerate de ele. Indemnurile transpuse in fapta, in slujirea semenului aflat la nevoie, ale Evangheliei Judecatii Infricosatoare, se regasesc, practic, si ele intre aceste Fericiri. Dar nimeni nu le intepreteaza ca fiind „infricosatoare”. Orice Fericire, de aici, poate fi intrepretata, de cel care nu se regaste in ea, ca o „nefericire”. Orice bucurie de aici, pentru una dintre Fericiri, poate fi transformata in „infricosare”, daca nu te regasesti in ea. Desi Evanghelia Fericirilor contine mult mai multe indicii despre ceea ce insemna sa fii un adevarat crestin, totusi, Evanghelia Judecatii, in care nu sunt trasate atatea „constrangeri” ramane sa fie cea „infricosatoare”. Desi oricare dintre randurile Evangheliei Fericirilor ar putea incepe cu „Nefericiti sunt cei care…”, cea care ramane infricosatoare este tot Evanghelia Judecatii, a lui Matei.

Diferenta este ca lumea va prefera intodeauna sa-si gaseasca, in Fericiri, o scapare. Oare cati dintre crestinii practicanti nu se vad pe ei: prigoniti pentru dreptate? Cati dintre cei practicanti nu se vad pe ei „mucenici”, si nu afirma asta cu tarie, in orice problema minora li se iveste in cale? Orice fire mai mandra, mai sigura pe ea, va interpeta totul intr-o „fericire”, pentru linistea sa. Cu toate acestea, orice „nefericirie” va atrage o judecata dreapta pentru ea. Nu poti fi „fericit” ca esti bland, dar sa fii in acelasi timp „nefericit”, pentru ca ai fi nedrept…

Desi mai drastice, Fericirile vor ramane mereu interpretatae cu bucurie. Evanghelia dupa Matei va fi, insa, renumita pentru Infricosatoarea sa Judecata. Si, asta, doar fiindca este destul de usor sa crezi ca te „daruiesti” unui Dumnezeu spiritual, imaterial, intangibil in mintea ta, dar cu mult mai greu sa faci asta cu un semen de-al tau, cu Dumnezeu din el, cu lacasul in care salasluieste acest Dumnezeu. Cel mai greu, pentru om, va ramane intotdeauna sa dovedeasca asta in practica reala; sa puna in practica daruirea de sine, jertfa pentru celalalt om, trecand dincolo de egoismul si de judecata proprii si „tradandu-si” astfel propria persoana…

Poate ca tocmai de aceea, un egumen rus, ajungea undeva sa transpuna toata predica la Judecata Infricosatoare, in doar cateva randuri, imaginate intr-o singura „fericire”: „Fericit esti ca vei fi judecat de Dumnezeu, si nu de oameni!”. Cu adevarat infricosatoare este judecata din aceasta Duminica, fiindca ea il face pe Dumnezeu sa apara aievea printre noi, intrupat, asa cum a aparut in urma cu peste 2000 de ani, exact in persoana pe care noi si societatea noastra intotdeauna vom alege sa o rastignim si sa o dispretuim: insetata, flamanda, obosita, bolnava, saraca, straina si goală.

Însă un singur lucru să nu uităm: ”Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine!”[1]

Nu nouă ne revine meritul mântuirii, ci Domnul Dumnezeu, însă El nu poate trece peste libertatea noastră, care este dăruită tot de către Dânsul omului, libertate care, din dar se poate transforma în pedeapsă dacă este folosit în mod greșit, anume: a alege liber să săvârșim răul în locul binelui!

Să fim milostivi, pentru că Dumnezeu nu voiește jertfa noastră ci iubirea milostivă față de aproapele!

 

Autor: Preot Mărtoiu Iustinian Radu

[1] I Corinteni 15, 10-12





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK