Deputații au votat! Super imunitate pentru judecătorii CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor, anunţă Agerpres.

Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 171 de voturi ”pentru”, 91 ”împotrivă” şi 9 abţineri, mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii, eliminând din textul adoptat iniţial prevederea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii.

O altă modificare adoptată de deputaţi ca urmare a deciziei CCR prevede că, în caz de infracţiune flagrantă, procurorul general şi nu ministrul Justiţiei, cum era iniţial, trebuie să informeze de îndată preşedintele Curţii Constituţionale de faptul că judecătorii Curţii sunt reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

Deputaţii au abrogat prevederea iniţială conform căreia judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Curtea Constituţională a decis în 20 martie, la sesizarea parlamentarilor PNL şi USR, că unele dispoziţii din legea de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala