Descoperire șoc! Cadavru descompus găsit în beciul unei case

Cadavrul unui bărbat ucis în toamna anului trecut a fost găsit de poliţişti într-un beci dintr-o locuinţă iar suspectat de comiterea faptei fiind chiar prietenul victimei, un bărbat de 30 de ani, aflat în arest pentru tâlhărie. Procurorii urmează să afle cum s-a produs omorul.

Poliţiştii au descoperit un cadavru aflat în stare de descompunere într-un beci dintr-o locuinţă din comuna Marginea.

Oamenii legii au făcut verificări într-un alt dosar în care un bărbat de 30 de ani, care locuia în casa tatălui său, fusese arestat pentru o tâlhărie comisă în luna aprilie. În urma cercetărilor, poliţiştii au mers la locuinţa respectivă, iar în beci au găsit cadavrul în stare de descompunere al unui bărbat, identificat ulterior ca fiind Maricel Zlotari, de 37 de ani.

Potrivit news.ro, anchetatorii au stabilit că victima se cunoştea cu bărbatul în vârstă de 30 de ani care stătea în casa tatălui său, iar cei doi se vedeau des şi consumau şi băuturi alcoolice. La o astfel de întâlnire în luna noiembrie, cei doi bărbaţi s-ar fi certat, iar victima a fost lovită de bărbatul respectiv şi în urma rănilor a decedat. Bărbatul a dus cadavrul în beci şi l-a acoperit cu paie, el locuind mai departe în casa respectivă.

În luna aprilie, el a jefuit un bărbat din localitate, după care a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, fiind dus în arestul IPJ Suceava, unde se află şi în momentul de faţă.

Anchetatorii au precizat că dispariţia victimei nu a fost semnalată la momentul respectiv deoarece acesta nu avea familie şi nici prieteni.

Procurorii au început cercetările în acest caz pentru a stabili cum s-a petrecut fapta în urma căreia bărbatul a fost ucis.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala