EY: Formularul 600 și alte trei declarații pe care le depun persoanele fizice ar urma să fie comasate

Persoanele fizice autorizate (PFA) și ceilalți contribuabili ce obțin venituri din activități independente ar urma să depună un singur formular, în loc de patru, așa cum se întâmplă acum. Vorbim, practic, de comasarea tuturor declarațiilor, inclusiv formularul 600, într-un singur document, așa cum au anunțat specialiștii de la EY România în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mass-media. Măsura a fost confirmată și de ministrul finanțelor publice, care a amintit chiar de cinci declarații de același tip, ce vor fi contopite.

Persoanele fizice care au obținut în 2017 venituri din activități independente, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții (adică inclusiv dividende), venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură sau venituri din alte surse în cuantum de cel puțin 22.800 de lei, echivalentul a 12 salarii minime brute, sunt obligate să depună formularul 600, potrivit legislației în vigoare la acest moment, până la 16 aprilie 2018 (termenul inițial, 31 ianuarie 2018, a fost prorogat de Guvern).

Formularul 600 trebuie depus în vederea stabilirii CAS și CASS de achitat în 2018, însă autoritățile iau în calcul acum chiar eliminarea documentului fiscal și o comasare a tuturor declarațiilor pe care sunt obligate să le depună în prezent PFA-urile și ceilalți contribuabili ce obțin venituri ca cele amintite anterior.

În cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, organizate marți în București, specialiștii în fiscalitate de la EY România au amintit de posibilitatea comasării a patru dintre formularele depuse în prezent de persoanele fizice într-unul singur. Concret, declarațiile vizate sunt:

  • Declarație privind veniturile realizate din România, formularul 200;
  • Declarație privind veniturile realizate din străinătate, formularul 201;
  • Declarație privind venitul estimat/norma de venit, formularul 220;
  • Declarație privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate, formularul 600.Măsura a fost confirmată marți și de către ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, care a amintit chiar de comasarea a cinci declarații fiscale, inclusiv formularul 600”Sunt cinci formulare de acest tip, o să încercăm o comasare. Cei care au depus aceste formulare nu le vor mai depune, în cazul în care sumele pe care le-au pus în formularul inițial sunt mai mari decât ce vor estima pe parcurs. Vom merge pe estimare, nu pe ce s-a realizat în 2017”, a spus ministrul pentru presa centrală.

    Practic, unificarea formularelor este necesară în contextul în care depunerea declarației 600 a adus numeroase probleme practice. Una dintre acestea, identificată de partenerii EY România, ar fi că, în forma sa actuală, formularul 600 nu permite depunerea unei declarații rectificative, fiind practic o declarație finală.

    Cu alte cuvinte, autoritățile cer achitarea CAS și CASS în 2018 în avans, iar veniturile care se iau considerare pentru plata contribuțiilor în anul 2018 sunt cele realizate în anul 2017, indiferent de cuantumul veniturilor pe care contribuabilii le vor realiza în acest an. Astfel, o persoană care a obținut anul trecut venituri extra-salariale mai mari decât 22.800 de lei ar urma să achite, spre exemplu, CASS în cuantum lunar de 190 de lei, adică 2.280 de lei în tot anul, fără să știe dacă anul acesta va mai înregistra veniturile de anul trecut.

    Totuși, specialiștii de la EY se așteaptă ca situația să fie remediată, urmând ca autoritățile să introducă și varianta de rectificare a declarației inițiale, dar și unele măsuri tranzitorii pentru 2018. Măsuri care au fost practic confirmate și de ministrul finanțelor publice, care a declarat că se va merge pe estimarea veniturilor din 2018, nu în funcție de cele realizate anul trecut. 

     

     

    Rolul celorlalte declarații ce ar urma să fie comasate

    Și dacă despre rolul formularului 600 am tot vorbit, să spunem și cum sunt folosite celelalte declarații ce ar urma să fie comasate. Astfel, formularul 200 se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, provenind din: activități independente, cedarea folosinței bunurilor cu excepția veniturilor din arendă, activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, jocuri de noroc, alte surse, pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației.

     

    Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori prin celelalte metode prevăzute de lege. Declarația poate fi depusă și prin mijloace electronice de transmitere la distanță: prin intermediul serviciului Spațiu Privat Virtual sau utilizând serviciul de depunere declarații on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro.

    Ca regulă, formularul 200 se depune până la 25 mai anul curent pentru veniturile realizate în anul precedent, iar mai multe detalii despre persoanele obligate să depună documentul găsiți în această serie de articole.

    În ceea ce privește formularul 220, acesta se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, supuse impozitului pe venit, provenind din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă, activități agricole impuse în sistem real, silvicultură și piscicultură

    Practic, prin formularul 220 contribuabilii îşi estimează veniturile şi cheltuielile pentru anul în curs. Pentru 2018 spre exemplu, declarația a trebuit depusă până la 31 ianuarie 2018, de către mai mulți contribuabili, așa cum am explicat aici.

    În fine, formularul 201 trebuie depus de persoanele fizice ce obțin venituri din afara României. La fel ca în cazul formularului 200, termenul-limită de depunere la Fisc este 25 mai pentru anul anterior, ceea ce înseamnă că, până la 25 mai 2018, trebuie declarate veniturile obținuțe în străinătate în 2017.

    Vizate sunt, în principal, persoanele fizice care stau în România și au obținut venituri în străinătate și persoanele fizice care stau în străinătate, obțin venituri acolo și vin des în România. Concret, depunerea „Declarației privind veniturile realizate din străinătate” trebuie să fie făcută de:

    • persoanele fizice rezidente române, care au domiciliul în România, pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României;
    • persoanele fizice nerezidente al căror centru al intereselor vitale este amplasat în România (cu alte cuvinte, în România este locul de care relațiile personale și economice ale persoanei în cauză sunt mai apropiate);
    • persoanele fizice nerezidente prezente în România pentru o perioadă sau mai multe ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic 2016. Informeaza Avocatnet.ro




Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK