Fost șef al Poliției Rutiere achitat intr-un dosar de luare de mită

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, a fost achitat de Tribunalul București în dosarul în care a fost acuzat că a primit un miel, doi curcani şi cinci păstrăvi de la un om de afaceri, pentru ca acesta să poată obţine după 30 de zile permisul de conducere, decizia nefiind definitivă, informează Mediafax.

Magistrații Tribunalului București i-au mai achitat și pe omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, Maricel Ilie (vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română – Regiunea 1 Bucureşti la data comiterii faptei).

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, a fost trimis în judecată în 2015 de procurorii DNA, fiind acuzat de aceștia că a primit un miel, doi curcani şi cinci păstrăvi de la un om de afaceri, pentru ca acesta să poată obţine după 30 de zile permisul de conducere ce îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar au fost judecaţi omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, pentru cumpărare de influență, şi Maricel Ilie, vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română – Regiunea 1 Bucureşti la data comiterii faptei, pentru complicitate la cumpărare de influență, se arată într-un comunicat de presă al DNA, remis la acea vreme.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 22 septembrie 2011, omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa a fost sancţionat şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, după ce a încălcat regulile de circulaţie. Ulterior, întrucât i-a fost respinsă irevocabil plângerea contravenţională, în 21 martie 2012, Deaconeasa a predat permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. Din acest moment, potrivit dispozițiilor legale, a început să curgă termenul de 90 de zile pentru care iniţial s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce.

„În aceste împrejurări, inculpatul Deaconeasa Gheorghe a iniţiat demersuri în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule şi, implicit, a permisului de conducere, într-un termen mai scurt decât termenul de 90 de zile. Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul inculpatului Ilie Maricel, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliției Rutiere din municipiul Bucureşti, cu inculpatul Diniţă Lucian”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În urma întâlnirii şi a discuţiilor dintre cei trei, atât la acel moment cât şi în perioada următoare, ar fi fost făcute demersurile necesare pentru ca omul de afaceri să obţină permisul de conducere înainte de perioada de 90 de zile.

„În acest sens, urmau să fie valorificate dispoziţiile legale care, printre altele, prevedeau posibilitatea reducerii perioadei de suspendare la minim 30 de zile în urma promovării testului pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie. Concret, inculpatul Diniță Lucian, prevalându-se de influența pe care, din perspectiva funcției deținute o avea asupra conducătorilor serviciilor rutiere din țară, a realizat demersurile efective la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, serviciu implicat în procedura de dispunere a reducerii perioadei de suspendare a dreptului de conduce autovehicule”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Ulterior, în 19 aprilie 2012, Gheorghe Deaconeasa a susţinut, la Serviciul Rutier Vâlcea, testul pentru verificarea cunoștințelor în vederea reducerii perioadei de suspendare, pe care l-a promovat. Două zile mai târziu, Serviciul Rutier Vâlcea i-a restituit lui Deaconeasa permisul de conducere. Procurorii susţin că pentru „ajutorul” acordat, Lucian Diniță a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de 672,5 lei, respectiv un miel, doi curcani și cinci kilograme de păstrăv informeaza www.stiripesurse.ro





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE