GRIPA face prăpăd – O femeie de 63 de ani a murit

O femeie de 63 de ani a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad în urma complicaţiilor cauzate de gripa sezonieră (de tip B), medicii afirmând că în primă fază s-a tratat singură la domiciliu şi a ajuns la spital cu probleme respiratorii severe. Şase cazuri de gripă au fost confirmate în judeţ, iar două suspiciuni sunt în analiză.

Conform reprezentanţilor SCJU Arad, o pacientă de 63 de ani internată în 3 februarie cu simptomatologie de gripă a decedat duminică seară, în urma complicaţiilor apărute.

Femeia fusese internată la Secţia Anestezie Terapite Intensivă, cu probleme respoiratorii severe.

Surse medicale au declarat pentru News.ro că pacienta a mers târziu la spital, când deja respira foarte greu, în primă fază tratându-se acasă cu antibiotice.

Pe fondul mai multor complicaţii apărute, pacienta a intrat în stop cardioresporator şi nu a putut fi resuscitată.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, dr. Daniela Cîrnaţu, a declarat pentru News.ro că pacienta fusese infectată cu virusul gripal de tip B, confirmat prin teste de laborator efectuate la Institutul Cantacuzino.

Conform sursei citate, şase cazuri de gripă au fost confirmate în judeţ, în ultimele zile, prin analize efectuate la Institutul Cantacuzino, cinci fiind de tip B şi unul de tip A. Niciunul dintre cei infectaţi nu fusese vaccinat.

Două suspiciuni de gripă sunt în analiză, probe biologice fiind trimise la Bucureşti.


Etichete



Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK