In 24 de ore, sute de amenzi si zeci de permise retinute in Argeș

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 144 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 37.600 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 12 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, doi dintre soferii sanctionati conduceau cu viteza excesiva in localitate.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe N.C., de 26 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 90 de zile.

 

Polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe I.A., de 32 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 90 de zile.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala beton amprentat