In comuna stăpânilor de sclavi, la Berevoiești, și animalele se vând ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș și cei ai Secției de Poliție Rurală Schitu – Golești, au acționat în perioada 14-15 iulie a.c., în târgul anual ,,Sf. Marina” de pe raza comunei Berevoeşti, în vederea  prevenirii şi combaterii sustragerilor de animale, precum și a respectarii normelor sanitar veterinare privind transportul şi comercializarea de animale şi produse de origine animală.

Cu această ocazie, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, conform H.G 984/2005, în valoare totală de 7160 de lei.

De asemenea, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Golești au identificat pe E.S, de 19 ani, din com. Leordeni, respectiv pe M.F., de 36 de ani, din Ștefănești care dețineau, fără documente, două cabaline care figurau ca fiind sustrase de pe raza comunei Hârtiești, Argeș, respectiv a orașului Pucioasa, județul Dâmbovița.

Cabalinele au fost predate unităților de poliție competente în vederea restituirii către părțile vătămate și continuării cercetărilor.

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala