Astăzi, 17 mai, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au
participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie
Energie Oltenia pe raza comunei Mălureni, sat Păuleasca. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul
prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012
privind energia electrică şi gazele naturale, depistarea şi instrumentarea, în teren, a cazurilor de
nerespectare a normelor legale de consum în domeniul energiei electrice
(consumuri
frauduloase prin sustragere de energie electrică); depistarea persoanelor care sustrag
componente ale reţelelor electrice; depistarea persoanelor care folosesc instalaţii clandestine, în
scopul racordării la obiectivele sistemelor de distribuţie a energiei electrice; depistarea
persoanelor care, prin intervenţii neautorizate, deteriorează, modifică sau blochează
funcţionarea echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică; deconectarea şi
demontarea branşamentelor racordate ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei.
În timpul acţiunii de prevenire şi combatere a sustragerii de energie electrică, au fost
identificate mai multe imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie
electrică printr-o instalaţie clandestină şi improvizată ce alimenta instalaţia de utilizare.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, jandarmii au procedat la întocmirea
documentelor de constatare conform normelor de procedură penală şi a prevederilor Legii nr.
123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.
Au rezultat 3 dosare de constatare a faptelor care au fost înaintate organelor de poliţie
competente teritorial (Postul de Poliţie Mălureni) în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea
instalaţiilor improvizate.