La Albești – Șofer de 42 de ani prins cu permis de conducere FALS

 

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș l-au depistat pe J.V., de 42 de ani, din comuna Corbeni, care conducea un autoturism pe raza comunei Valea Iașului, fără a poseda permis de conducere.

Cu ocazia verificărilor, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile bulgare, susceptibil a fi fals.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără drept, fals şi uz de fals în înscrisuri oficiale, fapte prevăzute de art. 335, 320 și 323 din Codul Penal.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK