La doar 24 de ani, un militar din Pitești a murit inecat la mare

Poliţiştii constănţeni au consemnat marţi după-amiază decesul pe plaja Trei Papuci din municipiul Constanţa al unui tânăr de 24 de ani, cadru militar din Piteşti, acesta fiind primul caz de înec din acest sezon estival înregistrat de autorităţi, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ).

Potrivit autorităţilor, medicii Serviciului de Ambulanţă Judeţean au fost solicitaţi să intervină pentru a salva viaţa tânărului.

„Din primele cercetări se pare că este vorba de un cadru militar. Bărbatul a fost scos inconştient din apă de către un tânăr practicant de kiting care se afla în zonă şi a fost alertat de strigătele de ajutor ale victimei. Sportivul a sunat la 112, iar cadrele medicale sosite pe plajă au iniţiat procedurile de resuscitare”, informează IPJ.

Din nefericire, medicii de pe ambulanţă au declarat decesul, după câteva încercări nereuşite de resuscitare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naționale, Gabriel, în vârstă de 24 de ani, făcea parte din Batalionul 307 Infanterie Marină, din Constanța și se afla în afara programului orar al unității în momentul producerii tragediei.

„Aflat pe o plajă din municipiul Constanța, în timpul liber, militarului i s-a făcut rău după ce a intrat în apa mării. Un echipaj  SMURD, solicitat prin serviciul 112, i-a acordat ajutorul medical de urgență la fața locului și a efectuat manevre de resuscitare timp de aproape o oră însă, cu tote eforturile depuse, ofițerul a decedat.
În cauză a fost sesizat Parchetul militar, iar o comisie de cercetare, numită de comandantul unității, verifică împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment. 

Militarul era absolvent al Academiei Forțelor Terestre, promoția 2017 și era necăsătorit. 

Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite condoleanțe familiei îndoliate”, se arată în comunicatul de presă.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala beton amprentat