Mark Zuckerberg recunoaște – Facebook A GREŞIT!

Aşteptarea a luat sfârşit. Au trecut zile bune până când tătucul Facebook să îşi ia inima în dinţi şi să vorbească despre scandalul care subţiat conturile şi şubrezit serios afacerea cu milioane de utilizatori. A ales postul CNN pentru a face primele declaraţii.

În primele comentarii publice făcute după implicarea Facebook în scandalul Cambridge Analytica, Mark Zuckerberg a recunoscut miercuri că reţeaua sa socială a greşit şi a abuzat de încrederea utilizatorilor.

Facebook se află în centrul unei adevărate furtuni mondiale, după ce societatea Cambridge Analytica a fost acuzată că a cules – în mod ilegal – datele a 50 de milioane de utilizatori ai reţelei de socializare, influențând în final opțiunile de vot a zeci de milioane de alegători din SUA, unde Donald Trump a ajuns președinte în 2016.

Cambridge Analyitica a folosit, se pare, aplicaţia „thisisyourdigitallife” dezvoltată de profesorul de psihologie Aleksandr Kogan de la Universitatea din Cambridge. Aplicaţia a fost instalată de circa 300.000 de persoane, care au permis astfel accesul atât la datele lor, cât şi ale prietenilor lor din reţea, ceea ce a însemnat un total de zeci de milioane de utilizatori ai Facebook.

A apărut între timp și prima consecință juridică pentru compania lui Zuckerberg: Comisia Federală pentru Comerţ a Statelor Unite investighează dacă Facebook a încălcat un decret din 2011 referitor la consimţământ, pentru a vedea cum a administrat datele personale ale celor 50 de milioane de utilizatori, care au fost transferate firmei Cambridge Analytica fără ştiinţa acestora.

Conducerea Facebook susține că ”înţelege gravitatea problemei”, dar se declară”scandalizată pentru că a fost înşelată” de către Cambridge Analytica.

„A fost un abuz de încredere între Kogan, Cambridge Analytica şi Facebook”, a scris Zuckerberg pe pagina sa din propria reţea. „Dar a fost şi un abuz de încredere între Facebook şi oamenii care îşi pun datele la dispoziţia noastră şi se aşteaptă să le protejăm. Trebuie să rezolvăm asta”, a recunoscut el.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK