METEO: Urmează furtuni și vânt dar vremea rămâne caldă

Vremea caldă şi frumoasă se va menţine şi în următoarele zile, potrivit meteorologilor putând să apără unele ploi însoţite de descărcări electrice în anumite zone.

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales la începutul nopţii, cu precădere în zona montană, dar numai cu totul izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor situa între 6 şi 16 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 2 grade. În zonele joase de relief, în special din sud-estul teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 8…9 grade.

PROGNOZA METEO. Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 grade pe litoral, până în jurul a 27 de grade în vest, nord-vest şi centru, iar cele minime se vor situa, în general, între 5 şi 15 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate ziua în zona de munte, iar noaptea în vest şi sud-vest, dar numai pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi, trecător, în timpul ploilor. Dimineaţa şi noaptea, mai ales în sud-est, vor fi condiţii de ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea va fi caldă şi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi caldă, dar va deveni instabilă în regiunile intracarpatice, unde valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vestul, centrul şi nordul ţării, unde local, mai ales ziua, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor, iar pe parcursul zilei, trecător şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade pe litoral şi 25 de grade, izolat, în sudul şi centrul ţării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 şi 12 grade. În sud-est vor fi condiţii de ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA. Vremea se va menţine caldă şi va fi în general frumoasă. Cerul va avea înnorări temporare în nordul şi estul ţării, precum şi la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, precum şi, trecător, asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade pe litoral şi 26 de grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

 

PROGNOZA METEO DUMINICA. Vremea va fi caldă şi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, favorabil trecător şi izolat ploii slabe, mai ales după-amiaza, la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 26 de grade, cele mai coborâte valori urmând a se înregistra pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO LUNI, MARTI si MIERCURI. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în restul teritoriului se vor menţine mai ridicate decât mediile multianuale. Temporar vor fi ploi slabe, de scurtă durată, mai ales în vest, sud şi zona de munte.

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK