Poliția a luat măsuri drastice in cazul poveștii cu AMBULANȚA NEAGRĂ

Trei persoane au fost reținute ca urmare a scandalului privind așa-zisa ambulanță care fură copii, autoturism folosit de scriitoarea Doina Popescu-Brăila pentru realizarea unui circuit intitulat „Salvaţi literatura”.

Scriitoarea a fost agresată, miercuri noaptea, de către un grup de persoane în zona Gării de Nord din Capitală, în timp ce se afla în mașina respectivă.

In evenimentul inregistrat  pe raza sectorului 1, cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire si alte violente, amenintare si tulburarea ordinii si linistii publice. Trei persoane au fost retinute, un barbat si două femei, urmand sa fie prezentate magistratilor, potrivit Poliției Capitalei.

„La data de 4 iulie, în jurul orei 23,30, o femeie a sesizat prin apel 112 faptul că a fost agresată de un grup de bărbaţi, pe o stradă din sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care dormea într-o autospecială inscripţionată cu însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1, a fost lovită de cinci bărbaţi. Poliţiştii i-au identificat pe aceştia şi i-au condus la sediul Secţiei 3 Poliţie pentru audieri”, anunțau atunci polițiștii.

Scriitoarea cumpărase maşina în scop profesional, pentru a face un circuit prin ţară sub denumirea „Salvaţi literatura”, pe maşină fiind inscripţionate aceste detalii. Poliția a menţionat că nu există o „Ambulanţă neagră” care ar fura copii.

 

Sursa: http://www.stiripesurse.ro





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala