Primarul din Șuici condamnat la închisoare pentru fapte de corupție

Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici a primit zilele trecute sentinta intr-un dosar acuzat de fapte de coruptie. Edilul a fost condamnat la 2 ani si 4 luni de inchisoare cu suspendare.

Iata in continuare sentinta pronuntata la data de 4 mai 2018 de Curtea de Apel Pitești.

”Tip solutie: Admis apel
Solutia pe scurt: Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASA?IE ?I JUSTI?IE – DIREC?IA NA?IONALĂ ANTICORUP?IE – SERVICIUL TERITORIAL PITE?TI şi inculpatul GĂBRIAN CONSTANTIN împotriva sentin?ei penale nr.488 din 24 iunie 2016 pronun?ată de Tribunalul Arge?, în dosarul nr.2691/109/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an, 4 luni şi 20 zile închisoare aplicată inculpatului GĂBRIAN CONSTANTIN şi înlătură sporul aplicat. Înlătură condamnarea inculpatului GĂBRIAN CONSTANTIN pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, precum şi pedepsele accesorii şi complementare aplicate pentru această infracţiune. Rejudecând, contopeşte pedepsele principale de 6 luni închisoare şi 11 luni închisoare la care inculpatul sus-menţionat a fost condamnat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, în total, inculpatul GĂBRIAN CONSTANTIN va executa 1 an şi o lună închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele Cod penal, aşa cum s-a dispus prin sentinţa apelată. Reţine disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru infracţiunea prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal şi art. 5 Cod penal, privind pe acelaşi inculpat. Reţine ca încadrare juridică a faptei pentru care inculpata MECU MARIA a fost condamnată la pedeapsa de 11 luni închisoare, dispoziţiile art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b, art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Menţine, în rest, sentinţa. Respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpa?ii MARINESCU CATELU?A, IATAGAN CONSTANTIN, STĂTICĂ ION, MECU MARIA, ?i de către partea civilă MINISTERUL AGRICULTURII ?I DEZVOLTĂRII RURALE – APIA – CENTRUL JUDE?EAN ARGE?, împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe inculpa?ii MARINESCU CATELU?A, IATAGAN CONSTANTIN, STĂTICĂ ION, MECU MARIA, ?i partea civilă MINISTERUL AGRICULTURII ?I DEZVOLTĂRII RURALE – APIA – CENTRUL JUDE?EAN ARGE? să plătească, fiecare, 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, avocat Gosav Florina şi Busuioc Alexandru Serafim, în sumă de câte 520 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 4 mai 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Preşedinte, Judecător, Marius Andreescu Costin Stancu OPINIE SEPARATĂ Sunt de acord cu admiterea apelului parchetului şi inculpatului Găbrian Constantin în ceea ce priveşte: – înlăturarea condamnării inculpatului GĂBRIAN CONSTANTIN pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, precum şi pedepsele accesorii şi complementare aplicate pentru această infracţiune; – reţinerea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru infracţiunea prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal, privind pe acelaşi inculpat. – reţinerea ca încadrare juridică a faptei pentru care inculpata MECU MARIA a fost condamnată a dispoziţiilor art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, în loc de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În plus, opinez pentru admiterea apelului parchetului şi în sensul că: 1. Înlătură aplicarea disp. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal privind pe inculpata MARINECU CATELUŢA. Rejudecând, majorează la 2 ani închisoare pedeapsa la care inculpata MARINECU CATELUŢA a fost condamnată prin sentinţa apelată în condiţiile art. 91 şi următoarele Cod penal. 2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare la care inculpatul IATAGAN CONSTANTIN a fost condamnat şi înlătură sporul aplicat. Înlătură aplicarea disp. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal pentru ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul sus-menţionat. Rejudecând, majorează la 1 an închisoare pedeapsa la care inculpatul Iatagan CONSTANTIN a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 Cod penal şi art. 5 Cod penal şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului IATAGAN CONSTANTIN, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 4 luni închisoare, în total inculpatul IATAGAN CONSTANTIN va executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele Cod penal, aşa cum a dispus prima instanţă. Majorează acestuia la 2 ani şi 4 luni termenul de supraveghere. 3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare la care inculpatul STĂTICĂ ION a fost condamnat şi înlătură sporul aplicat. Înlătură aplicarea disp. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal pentru ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul sus-menţionat. Rejudecând, majorează la 1 an închisoare pedeapsa la care inculpatul STĂTICĂ ION a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului STĂTICĂ ION, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 4 luni închisoare, în total inculpatul STĂTICĂ ION va executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele Cod penal, aşa cum a dispus prima instanţă. Majorează acestuia la 2 ani şi 4 luni termenul de supraveghere. 4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi o lună închisoare la care inculpata MECU MARIA a fost condamnată şi înlătură sporul aplicat. Înlătură aplicarea disp. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal pentru ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpata sus-menţionată. Rejudecând, majorează la 1an şi 4 luni închisoare pedeapsa la care inculpata Mecu Maria a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18/2 alin. 1 Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Mecu Maria, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare sporită cu 2 luni şi 20 zile închisoare, în total inculpata Mecu Maria va executa pedeapsa de 1 an,6 luni şi 20 zile închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele Cod penal, aşa cum a dispus prima instanţă. 5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni şi 20 zile închisoare la care inculpatul GĂBRIAN CONSTANTIN a fost condamnat şi înlătură sporul aplicat. Înlătură aplicarea disp. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal pentru ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul sus-menţionat. Rejudecând, majorează la 8 luni închisoare pedeapsa la care inculpatul GĂBRIAN CONSTANTIN a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod penal. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului GĂBRIAN CONSTANTIN, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare sporită cu 2 luni şi 20 zile închisoare, în total inculpatul GĂBRIAN CONSTANTIN va executa pedeapsa de 1 an, 6 luni şi 20 zile închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele Cod penal, aşa cum a dispus prima instanţă. Opinez pentru menţinerea în rest a sentinţei apelate. Sunt de acord cu respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpa?ii MARINESCU CATELU?A, IATAGAN CONSTANTIN, STĂTICĂ ION, MECU MARIA, cu consecinţa obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, dar şi cu respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de către partea civilă MINISTERUL AGRICULTURII ?I DEZVOLTĂRII RURALE – APIA – CENTRUL JUDE?EAN ARGE?, împotriva aceleiaşi sentinţe. Judecător, Elena Raluca Diaconu
Document: Hotarâre  475/2018  04.05.2018





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala