Propuneri noi în Codul de Procedură Penală: Fără cătușe sau comunicate de presă

Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală – depus miercuri la Parlament şi care va fi discutat începând de joi de comisia specială – prevede că în cursul urmăririi penale sau al judecăţii pot fi comunicate public informaţii doar dacă acestea justifică un interes public, iar suspecţii nu pot fi prezentaţi cu cătuşe sau alte mijloace de imobilizare de natură a induce în percepţia publică faptul că ar fi vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia.Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore. Datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală şi pentru care a fost autorizată percheziţia în acea cauză se şterg definitiv din copiile efectuate şi nu pot fi folosite în alte cauze penale şi pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandat de percheziţie. Dispoziţiile legii ar urma să se aplice şi hotărârilor pronunţate până la intrarea acesteia în vigoare.

Pe site-ul comisiei parlamentare pentru legile justiţiei au fost postate miercuri toate cele trei proiecte de modificarea a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală si Codului de Procedură Civilă.

”În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză”, se prevede în proiect.

De asemenea, comunicările publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate de săvârşirea unei infractiuni.

”În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârsirea unor infractiuni”, stabileşte proiectul.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK