„Românii sunt marginalizaţi”. Declaraţia lui Victor Hănescu despre Halep face valuri în Europa

Simona Halep nu are sponsor de aproape o lună.  Ion Ţiriac a anunţat că această situaţie nu va mai dura mult şi spune că Halep are două oferte foarte bune şi va semna în scurt timp. Fostul jucător de tenis, Victor Hănescu, ştie de ce trece Halep prin aceste probleme. Declaraţia surprinzătoare a lui Hănescu a fost preluată azi de presa din Spania, Italia, Franţa şi Anglia.

„Sportivii din România sunt dezavantajaţi şi marginalizaţi, atunci când îşi caută sponsori. Ţin minte cât de greu mi-a fost şi mie, chiar şi atunci când aveam rezultate foarte bune şi eram în Top 30 mondial. Practic, noi, românii, plătim preţul pentru că piaţa din Romania e mică, săracă şi neatractivă pentru sponsori. De aceea, sunt căutaţi francezii, nemţii sau americanii”, a spus Victor Hănescu în Adevărul.

Fostul jucător a dat şi un exemplu din circuitul masculin.

Ceea ce i se întâmplă Simonei acum, li s-a întamplat şi altora în trecut. Ţin minte, spre exemplu, cazul lui Nikolai Davidenko, fost jucător rus de tenis. Era, la un moment dat, pe locul 3 în lume, ceea ce e o performanţă uriaşă la băieţi, dar avea sponsor o firmă foarte mică”, a mai spus Hănescu.

Simona Halep se află în aceste zile la Constanţa şi se recuperează după accidentarea de la gleznă. Două firme îi oferă peste două milioane de euro pe an.

Cele două firme care luptă pentru a obţine semnătura finalistei de la Australian Open sunt Under Armour şi New Balance. E de aşteptat ca Simona să ia o decizie în următoarele zile, chiar înainte turneului de la Doha (12 – 17 februarie).

New Balance reprezintă mai multe jucătoare, printre care Sorana Cîrstea, Nicole Gibbs, Heather Watson, Misaki Doi, dar şi pe canadianul Milos Raonic. De cealaltă parte, Under Armour se poate lăuda cu fostul lider mondial, Andy Murray.

De notat e şi faptul că Halep va continua să se încalţe cu pantofi sport de la fostul sponsor tehnic Adidas. Asta cel puţin până când noua firmă îi va oferi o pereche de încălţări speciale.

Românca a fost primul numărul unu mondial care s-a prezentat la un turneu de Grand Slam în această postură.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK