S-a crăpat autostrada – Încă un tronson de drum are mari probleme

După faimoasa „autostradă demolată” a celor de la Salini Impregilo, altă şosea construită de o firmă italiană a început să o ia la vale şi să se crape. De altfel, din cauza degradărilor care au tot apărut după inaugurare sa, şefii de la Drumuri au refuzat anul trecut să îi facă recepţia finală. Constructorul promite să remedieze toate problemele anul acesta.

Lotul 1 al Autostrăzii Lugoj – Deva, construit de către italienii de la Tirrena Scavi, a început să se crape, conform unor imagini de săptămâna trecută. În plus a apărut şi o alunecare de teren pe drumul de legătura spre Lugoj (A6), la km 5,500.

Acest lot a fost deschis parţial circulaţiei pe o porţiune de 17 km (între Traian Vuia şi Balint) în decembrie 2013, iar doi ani mai târziu pe restul de 10 km (Balint – Sanovita), potrivit 130km.ro.

Din cauza degradărilor care au apărut constant după deschiderea circulaţiei, şi pe care Tirrena Scavi nu le-a remediat, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a refuzat în 2017 să facă recepţia finală a lucrărilor, au spus surse din cadrul CNAIR pentru ECONOMICA.NET.

Potrivit lor, constructorul s-a mulţumit în aceşti ani doar să cârpească mici porţiuni.

Contactaţi de către ECONOMICA.NET, reprezentanţii constructorului au spus că nu au apucat anul trecut să facă reparaţiile necesare, dar că se vor mobiliza acum, după trecerea Sărbătorilor.

„Trebuia să facem nişte reparaţii. A venit vremea rea, nu ne-am putut încadra în timp şi a rămas să facem recepţia finală anul acesta, după ce vom interveni în anumite zone. Ştim despre ce e vorba, au fost identificate toate problemele, au fost nişte mişcări de taluzuri. Vom face nişte reparaţii primăvara. Probabil că acum după Sărbători ne organizăm”, ne-a explicat un reprezentant al firmei constructoare.

În ultimele luni, Tirrena Scavi şi-a concentrat forţele pe şantierul Podului de la Gilău, care urmează să lege autostrăzile din jurul Clujului. În România, firma italiană a mai construit şi lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda (12,5 kilometri), care ar putea fi deschis circulaţiei luna viitoare.

De asemenea, în decembrie 2015, Tirrena Scavi a finalizat şi lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj (25,62 kilometri), cu şapte luni mai devreme faţă de termenul contractual. Tirrena Scavi a mai lucrat şi pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti, secţiunea dintre Centura Bucureşti până la Moara Vlăsiei, în cadrul asocierii conduse de Impressa Pizzarotti.

În timp ce Tirrena Scavi anunţă remedierea problemelor de pe lotul 1 al Autostrăzii Lugoj – Deva, alt constructor italian, Salini Impregilo, se judecă cu statul român după rezilierea contractului pentru lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăştie. Acest lot a fost redeschis pe 10 octombrie 2016, după ce a stat închis timp de un an pentru lucrări de reparaţii în zona unde s-a surpat şi a fost demolat.

Problemele de pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie sunt departe de a fi rezolvate. Pentru remedierea problemelor şi finalizarea lucrărilor, şefii de la Drumuri estimează că mai e nevoie de încă 181 milioane de lei. Valoarea iniţială a contractului semnat cu constructorul italian se ridica la 604 milioane de lei.

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK