Salvamontul in alertă! Parapantist dispărut în munți

Salvamontiştii din Buşteni şi jandarmii montani au demarat, miercuri, o acţiune de căutare a unui parapantist american care ar fi dispărut în Masivul Bucegi, operaţiunea fiind dificilă din cauza zonei extinse de intervenţie.

Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Liviu Coman, a declarat, pentru AGERPRES, că persoana în cauză făcea parte dintr-un grup de turişti străini format din doi americani şi un neozeelandez.

Cei trei s-au lansat cu parapanta de la Crucea Caraiman spre Buşteni, însă la destinaţie au ajuns doar doi dintre ei, care ulterior au apelat 112, anunţând că cel de-al treilea membru al grupului, un american, ar fi dispărut, fiind posibil să fi căzut cu parapanta.

Potrivit sursei citate, persoana în cauză nu are asupra ei un telefon, astfel că nu poate fi localizată prin GPS.

Este posibil ca la acţiunea de căutare să participe şi un elicopter, care va survola zona, a precizat Coman.

Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru AGERPRES, că se presupune că parapantistul s-ar afla în zona dintre Crucea Caraiman şi Valea Mortului sau Crucea Caraiman şi Albişoarele Văii Albe.

 

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
panouri radiante incalzire in pardoseala