ȘOFERII ARGEȘENI ÎNCETINIȚI DE ,,SLOW DOWN EUROPE” – 100 dintre ei au rămas pietoni

Peste 1300 de sancțiuni și peste 100 de permise de conducere reţinute pentru abateri la regimul de viteză, în perioada 01-07 aprilie a.c., la acţiunea ,,Slow Down Europe”.

 

Conform calendarului de activități al Organizației Polițiilor Rutiere Europene – TISPOL, în perioada 1-7 aprilie a.c., poliţiştii structurilor de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Argeş au acţionat pe drumurile din judeţ, într-o acţiune mediatizată, pe fondul efectului preventiv al prezenţei aparatelor RADAR. Polițiștii argeșeni au acționat cu scopul de a le aminti conducătorilor auto obişnuinţa de a se deplasa permanent cu viteză legală, totdată urmărind ca participanții la trafic să își sporească atenția.

 

Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave. În această categorie sunt incluse atât deplasarea cu viteză peste limita legală, cât şi neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de trafic sau la cele meteo, numeroase accidente putând fi observate la timp pentru a fi evitate sau, cel puţin, limitate ca urmare.

 

Ne-am dorit ca un număr cât mai mic de conducători auto să fie sancționați pentru încălcarea regimului legal de viteză, dar, în ciuda faptului că acțiunea a fost prezentată în media, numărul de sancțiuni din această săptămână a crescut cu încă jumătate față de săptămâna precedentă. Ca aspect pozitiv remarcăm numărul de permise de conducere reținute, care a fost doar cu puțin mai mare față de cel din săptămâna precedentă, fapt pentru care acțiunile vor continua.

 

În această perioadă, polițiștii rutieri au verificat aproape1500 de autovehicule și au aplicat peste 1300 de sanțiuni ca urmare a încălcării regimului legal de viteză. Peste 100 de conducători auto au fost înregistrați de aparatul RADAR cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală de pe sectorul de drum, astfel că vor fi nevoiți să folosească alte mijloace de deplasare pentru 90 de zile.

 

Vom fi la datorie în continuare, chiar dacă acțiunea la nivel european s-a încheiat, așa că vă recomandăm să creșteți atenția, nu doar în perioadele în care se anunță acțiuni ale polițiștilor rutieri, să adaptați viteza la condițiile meteo și rutiere, nu doar când vă așteptați să fiți înregistrați de RADAR, și să respectați regulile de circulație, care ne ajută pe toți, în calitatea de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație.

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK