Succes neașteptat pentru noul partid anunțat de Dacian Cioloș

Succes neașteptat pentru noul partid anunțat de Dacian Cioloș! La doar două zile după ce fostul premier a făcut anunțul, Mișcarea România Împreună a strâns deja 30.000 de susținători, majoritatea dorind să devină membri de partid.

„În primele 48 de ore de la anunțarea depunelor actelor pentru noul partid, aproape 30.000 s-au înscris ca susținători ai RO+. Dintre aceștia, aproape 17.000 și-au declarat dorința de a fi membri de îndată ce RO+ va primi confirmarea de înregistrare din partea Tribunalului București”, a anunțat Vlad Voiculescu, luni dimineață.

Fostul ministru al Sănătății în cabinetul Cioloș a adăugat că „miza principală pentru următorul an va fi asta: implicarea oamenilor buni, a celor care au stat deoparte până acum, în politică!”

„Politica nu trebuie să fie o mocirlă. Politicianul nu trebuie să fie porc. Modul cum ne așezăm lucrurile #înȚaraNoastră, pentru noi și pentru ceilalți – pentru că asta face politica – ar trebui să fie despre ce putem face noi, #împreună! Dacă vom fi destul de mulți și destul de hotărâți, vom reuși!”, a mai scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK