VIDEO! Jandarmii argeșeni la datorie, în zona montană !

În această săptămână au fost date în folosinţă cele două snowmobile precum şi echipamentele individuale de schi la Posturile Montane de Jandarmi Arefu şi Rucăr. Astfel, jandarmii au luat în primire atât vehiculele cât şi echipamentele şi le-au pus la treaba pe traseele turistice.

Având în vedere nivelul de dotare pe care îl are acum fiecare post montan, jandarmii vor fi prezenţi constant în teren cu scopul de a identifica eventuale probleme ale persoanelor care se află în zonă şi vor ţine permanent sub observaţie zonele în care turiştii s-ar putea confrunta cu situaţii dificile din cauza condiţiilor meteorologice.

Cu această ocazie jandarmii montani recomandă persoanelor care intenţionează să se deplaseze în zonă, să aibă echipament adecvat sezonului rece şi zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie, să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Pe lângă îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, jandarmii unui post montan execută şi alte misiuni:
– menţin ordinea publică pe traseele turistice şi în zona cabanelor din staţiunile montane;
– previn şi combat fenomenul infracţional şi contravenţional din zona de responsabilitate;
– execută acţiuni independent, sau în colaborare cu formaţiunile Salvamont de căutare, descoperire, identificare şi salvare a persoanelor care au suferit accidente, acordarea măsurilor de prim-ajutor şi transportul persoanelor la cea mai apropiată unitate sanitară.

 

Jandarmii argeșeni la datorie!

Jandarmii argeșeni la datorie!

Publicată de Ziarul Rezist pe Miercuri, 19 decembrie 2018





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK