VIDEO! Un consilier la Camera Deputaților limbaj vulgar si incercări de intimidare a polițiștilor

Un consilier la Camera Deputaților a fost oprit în trafic de poliție, în comuna Păulești, județul Prahova. Lucian Rădulescu a încercat să îi intimideze pe agenți cu legitimația sa, însă mişcarea nu a funcţionat. Poliţiştii au înregistrat tot incidentul, iar filmul a fost publicat pe Facebook de poliţistul Marian Godină.

„Comuna Păulești, județul Prahova. România trebuie să se schimbe, iar astfel de cazuri să nu mai existe! Când ai legitimație de consilier la Camera Deputaților, ai impresia că legea nu e și pentru tine. Începi să arunci legitimația și să încerci să intimidezi. Doar că asta nu prea mai merge, sunt și polițiști care nu se tem”, scrie Godină pe Facebook.

Contactat de observatorulph.ro, Lucian Rădulescu a declarat: „A fost un limbaj nepotrivit, poate la nervi, pe care mi-l asum. Însă trebuie să știți că acel domn polițist demult mă vâna.” Întrebat de ce i-a arătat polistului legitimația de consilier al deputatului PSD de Prahova, Laura Moagher, Rădulescu a spus că nu a intenționat să-l intimideze pe polițist și că i-a înmânat documentul respectiv agenntului respectiv odată cu celelelate acte solicitate: „Nu are treabă una cu alta. Toate documentele erau în portofel, inclusiv acea legitimație. Am fost amendat pentru staționare interzisă. Poate am fost puțin recalcitrant, îmi asum ce am făcut.”

Consilierul a fost dat afara , asa cum a anuntat deputatul PSD, Laura Fulgeanu-Moagher. ”Am luat la cunoștință cu profundă indignare de atitudinea total nepotrivită a domnului Lucian Rădulescu, în prezent consilier la cabinetul meu parlamentar de la Camera Deputaților.
Sunt consternată de modul în care a reacționat acesta în momentul în care a fost supus controlului în trafic, pe raza comunei prahovene Păulești, iar limbajul folosit și utilizarea legitimației de la Camera Deputaților sunt complet inacceptabile. Acest lucru trebuie evitat de către orice șofer oprit în trafic, la un control de rutină, cu atât mai mult de către o persoană care deține, temporar, o funcție într-o instituție de stat!
Având în vedere situația precizată, am decis să închei orice colaborare cu domnul Lucian Rădulescu, începând chiar de astăzi!”, scrie deputatul PSD.

 

Sursa: https://www.stiripesurse.ro

Comuna Păulești, județul PrahovaRomânia trebuie să se schimbe, iar astfel de cazuri să nu mai existe!Când ai legitimație de consilier la Camera Deputaților, ai impresia că legea nu e și pentru tine. Începi să arunci legitimația și să încerci să intimidezi. Doar că asta nu prea mai merge, sunt și polițiști care nu se tem.

Publicată de Marian Godina pe Marţi, 3 septembrie 2019





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK