VINERI 13, ziua cu cele mai grele superstiţii. De ce e bine să porţi roşu şi un accesoriu de aur

VINERI 13 este ziua în care se aglomerează cele mai multe şi mai înspăimântătoare superstiţii.

Să fie oare vineri 13 zi cu ghinion? Nimeni nu știe cu exactitate originea acestei superstiții, însă numărul 13 și ziua de vineri au o istorie lungă în spate, pentru care ar putea fi considerate ghinioniste.

Majoritatea motivelor care duc cu gândul că numărul 13 ar fi ghinionist, își au originea în Biblie. Iuda a fost cel de-al treisprezecelea oaspete la Cina cea de Taină și tot el l-a trădat pe Iisus.

Chiar și în ziua de azi se consideră că aduce ghinion să inviți 13 oameni la masă, iar dacă printr-o întâmplare se întâmplă ca cineva să lipsească și să rămână acest număr de oameni, gazda optează să pună chiar un ursuleț de pluș, pe scaunul numărul paisprezece, doar pentru a evita orice formă de ghinion.

Această superstiție este dusă la alt nivel, deoarece unele hoteluri nici măcar nu au camera numărul 13 sau etajul 13, deci se sare de la numărul 12 la 14.

Sute de ani, ziua de vineri a fost considerată a fi cea mai ghinionistă din întreaga săptămână. În Marea Britanie, ziua de vineri mai era intitulată și „ziua spânzuraților” deoarece atunci erau executați toți condamnații la moarte.

Din punct de vedere biblic, ziua de vineri este și cea în care Iisus a fost crucificat. Totuși, se spune că dacă ești născut în această zi a săptămânii ești norocos.

Unii sunt practic paralizaţi de frică şi nu au curaj să se dea jos din pat într-o astfel de zi. Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, deoarece celor 12 semizei din mitologie li s-a alăturat un al 13-lea, unul demonic, care le-a adus oamenilor numai nenorociri.

În statele vestice, vineri 13 este considerată „ziua neagră”. Şi tot de la reperele religioase s-a născut superstiţia: potopul a început într-o zi de vineri, Dumnezeu a amestecat limbile în turnul lui Babel într-o zi de vineri, iar Adam – spun alţii – a muşcat din fructul interzis într-o zi de vineri, iar sfârşitul lumii – potrivit credinţei mayaşe – se pare că va veni tot într-o zi de vineri.

Înainte de existenţa bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus, zeiţa dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creştinism, biserica a fost condusă de către bărbaţi care n-au mai acceptat, se pare, să fie guvernată de către o zeitate feminină. Drept pentru care au lansat tot felul de zvonuri potrivit cărora vinerea este o zi plină de ghinion.

VINERI 13: cele mai populare superstiţii legate de această dată

1. Inca din seara dinaintea zilei de VINERI 13 trebuie sa ne pregatim psihic. O scurta conversatie cu tine insuti face minuni, mai ales daca este axata pe tot ceea ce este pozitiv, valoros si frumos in viata ta. De ce? Pentru ca astfel te incarci cu energie pozitiva care te va ajuta sa combati energia negativa din ziua de vineri 13. Energia negativa nu vine neaparat din data din calendar, ci de la oamenii extrem de superstitiosi din jurul tau care raspandesc un fel de panica in jurul lor cand considera ca o zi, un eveniment sau o actiune poate fi de rau augur.

2. Totodata, daca crezi in traditiile populare, atunci te va ajuta sa te linistesti daca freci usturoi pe la praguri in seara de dinainte de VINERI 13, pentru a tine departe spiritele rele.

3. In ziua cu pricina, incearca sa nu te aventurezi in fapte marete, ci continuati ziua normal, dar cu precautie.

4. Poarta ceva rosu pe tine pentru a tine deochiul deoparte.

5. Pune-ti un accesoriu din aur, caci acest metal pretios echilibreaza aura celui care il poarta, ferindu-l totodata de energiile nocive din jur

6. Arunca putina sare peste umar inainte sa iesi din casa pentru a-ti scadea riscul de a te certa cu cineva in ziua de vineri 13.

7. Poarta o tinuta colorata (care sa contina rosu contra deochiului) pentru a-ti ridica moralul si a-ti imbunatati starea de spirit.

8. Intalneste-te in oras, intr-un local linistit, cu cineva foarte drag tie sau cauta compania acelor persoane nesuperstitioase care reusesc mai mereu sa-ti insenineze ziua.

9. Sparge un pahar ca sa spargi necazul din casa.

10. Se spune ca ai noroc daca gasesti o moneda pe jos. Dar nu poti umbra toata ziua de vineri 13 uitandu-te pe jos dupa monede. In schimb, poti face o fapta buna pe altcineva care crede ca o moneda de o suma infima gasita pe jos i-ar aduce noroc! Arunca o moneda peste umar, in spate si spune-ti in gand „Norocul sa-l gaseasca pe cel ce gaseste moneda”. Adesea, lucrurile bune care ni se intampla sunt strict corelate cu cele pe care le facem noi. Din acest motiv, „raspandind noroc” putem sa fi avem noi insine noroc.

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de ZiarulRezist.Ro.

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- ZiarulRezist.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AFISARE
ASCUNDE
PREZENTI PE FACEBOOK